Despre carte: an / Un lucru uimitor - memorie. Nu vorbesc despre banala laudă senilă: „Îmi amintesc în detaliu ce s-a întâmplat acum cincizeci de ani nici măcar nu existai în proiect”. Și nu despre capacitatea (sau mai degrabă incapacitatea) de a-și aminti nouă numere de telefon. Despre altceva. Când eram copil (în primul meu trimestru) aveam un camion. O jucărie din lemn, vopsită cu vopsea albastră de colț. Subiectul mândriei (mei) și al invidiei prietenilor mei. Mai târziu (douăzeci de ani mai târziu) s-a dovedit că camionul nu era deloc al meu. A aparținut unui băiat vecin. „Și tu”, a spus mama, „l-ai poftit foarte mult, te-ai plâns și chiar te-ai certat”. Ca aceasta. Memoria mea m-a ajutat prin corectarea unor detalii neimportante (după părerea ei). Camionul a devenit al meu. Memoria este plastică și se adaptează nouă, ca o soție iubitoare - asta vreau să spun. Nu e de mirare că este feminin. (Această introducere este necesară, deoarece în continuare voi descrie evenimente și voi da date. Folosind serviciile memoriei.)